Ioana Maria Costea

Drept fiscal – blog

Optimizarea fiscală … generalităţi

Într-un sens general, orice contribuabil, în reprezentarea interesului de a proteja propriul patrimoniu recurge, în limitele licitului fiscal şi penal la o varietate de acţiuni sau inacţiuni, menite să diminueze volumul obligaţiilor sale fiscale.

Fapta contribuabilului de a acţiona, în sensul evitării sau diminuării impunerii este o reacţie specifică tuturor sistemelor fiscale. Evitarea impozitului defineşte „comportamentul prin care un contribuabil se sustrage de la prelevările obligatorii stabilite cu titlu de fiscalitate”[1], în sens ilicit – evaziune fiscală, dar şi în sens licit – optimizare fiscală.

Sistemele fiscale permit într-o anumită măsură unui contribuabil să analizeze spectrul normativ – de cele mai multe ori prin utilizarea unui consultant fiscal – pentru diferite soluţii de implementare a politicii sale economice şi implicit fiscale. În mod constant, legislaţiile fiscale asigură opţiuni privind: înregistrarea fiscală, regimul fiscal, regimul contabil sau regimul declarativ.

Putem distinge mai multe forme de lucru. Frecvenţa şi formele de utilizare a optimizării fiscale depind de natura contribuabilului: persoană fizică, persoană juridică sau entitate fără personalitate juridică. Alţi factori de delimitare sunt domeniul de activitate şi tipul de impozit datorat: optimizarea impozitelor directe, optimizarea impozitelor indirecte, optimizarea contribuţiilor sociale, optimizarea creanţelor fiscale accesorii. Frecvenţa şi formele de utilizare ale optimizării fiscale depind de gradul de mobilitate al activităţii şi capitalului unui contribuabil: optimizare fiscală internă, optimizare fiscală internaţională.

În încercarea de a face o clasificare cât mai generală a optimizării fiscale putem distinge trei tehnici majore de lucru: optimizarea fiscală prin inacţiune, optimizarea fiscală prin manipulare şi optimizarea fiscală prin opţiune.

Optimizarea prin inacţiune. Contribuabilul se abţine de la a încheia un anumit act juridic sau de la a realiza un anumit fapt juridic, care constituie potrivit dreptului material aplicabil fapt generator al unui impozit şi ar da naştere unei obligaţii fiscale. Optimizarea prin inacţiune presupune un scop în sine – „cel interesat se va abţine de la a efectua o activitate generatoare de impozit cu scopul de a nu depăşi unul sau altul din pragurile de impunere, dincolo de care impozitul va fi datorat sau va avea un nivel crescut”[2]. Spre exemplu, o persoană fizică autorizată impusă în sistem forfetar își limitează cifra de afaceri la 100.000 de euro pe an pentru a nu trece la sistem real cu contabilitate. Sau o microîntreprindere îşi limitează cifra de afaceri la 100.000 de euro pentru a nu aplica impozitul pe profit.

Optimizarea fiscală prin manipulare. Apreciată de literatura franceză ca fiind „la véritable évasion fiscale[3] optimizarea prin manipulare presupune exploatarea de către contribuabil a faliilor şi omisiunilor sistemului fiscal, în sensul de a se plasa într-o situaţie excluzând impunerea sau, mai frecvent, generând o impunere mai puţin oneroasă. Condiţia specifică constă în utilizarea cadrului normativ, într-un sens care nu a fost luat în considerare de către legiuitor, fie din omisiunea textului legii, fie din necorelarea acestuia cu alte dispoziţii legale. Exploatarea sistemului fiscal, în sensul de manipulare – denumită impropriu de literatura de specialitate română „evaziune fiscală tolerată[4] – este consecinţa firească a adaptării contribuabilului în raport „de inadvertenţele legislative şi de asimilarea lor imperfectă în practică”[5].

În principiu, optimizarea fiscală prin manipulare se aseamănă, chiar include frauda la lege şi simulaţia din dreptul civil şi se delimitează de evaziunea fiscală din punct de vedere economic şi criminologic. Pentru acest considerent, doctrina s-a preocupat de a identifica criteriile de delimitare între optimizarea fiscală prin manipulare şi evaziunea fiscală. Se consideră că actul de evitare a impunerii este ilegal atunci când îndeplineşte trei elemente: utilizarea artificială a regulilor civile sau comerciale – o operaţiune juridică este realizată nu pentru ea însăşi, ci pentru a diminua impozitul – profitul fiscal consecutiv şi dorinţa de a se sustrage de la impozit”[6]. Abilitatea fiscală a contribuabilului duce la o diminuare a bazei impozabile, caracterul legal al operaţiunilor depinzând de gradul de cunoaştere a legislaţiei fiscale şi de exploatare a acesteia în scopuri proprii. Este vorba despre o deturnare a sensului legii care, în sistemul fiscal, nu este prin sine permisă, dar este posibilă datorită neclarităţii legii sau inadvertenţelor acesteia. Este exemplul interpunerii unui SRL pentru a evita un contract de muncă.

Optimizarea prin opţiune. Abilitatea fiscală ia forma optimizării prin opţiune, contribuabilul având posibilitatea de a alege de manieră constantă între diferite soluţii fiscale, propuse de lege, pe cea care îi este cea mai favorabilă.Opţiunea contribuabilului se poate manifesta pe două planuri, prin procedee specifice naţionale sau prin procedee specifice comunitare ori internaţionale.

Legislaţia fiscală reglementează opţiuni la diferite nivele, alegerea făcându-se de către contribuabil în raport de diferite criterii:  forma de organizare, volumul de afaceri, durata activităţii. Opţiunea se poate face între PFA sau SRL, regim normal de TVA ori regim special pentru micro, sistem forfetar ori sistem real la impozitul p venit. În acest sens, un contribuabil poate să îşi determine propriul regim fiscal, prin alegerea de a desfăşura o activitate ca persoană fizică – impozit pe venit – sau prin constituirea unei persoane juridice – impozit pe profit. În materia impozitelor indirecte, un contribuabil are opţiunea de a se înregistra ca plătitor de TVA – conform art. 152 alin. (3) C.fisc. În cadrul unui regim fiscal, un contribuabil optează cu privire la diferite soluţii privind regimul contabil (sistem real sau sistem forfetar). Un contribuabil are drept de opţiune şi în cadrul procedurii fiscale, fie în materia executării voluntare a creanţelor fiscale (compensare, depunere garanţii, diferite forme de suspendare – judiciară ori administrativă), fie în materia executării silite (spre exemplu, valorificarea prin înţelerea părţilor).

***

Aegroto dum anima est, spes est.

***

Text adaptat din Optimizarea fiscală, ed. CH Beck, 2010.

[1] St. Detraz, JurisClasseur Pénal des Affaires. V° Impôts, Fasc. 10: Impôts – Fraude fiscale et infractions assimilées, Editura LexisNexis, Paris, 2004, p. 4.

[2] St. Detraz, JurisClasseur Pénal des Affaires. V° Impôts. Fasc. 10 (…), op. cit., p. 6.

[3] Ibidem.

[4] D. Pătroi, Evaziunea fiscală: între latura permisivă, aspectul contravențional și caracterul infracțional, ed. Economică, 2007, p. 85.

[5] Idem, p. 86.

[6] St. Detraz, JurisClasseur Pénal des Affaires. V° Impôts. Fasc. 10 (…), op. cit., p. 10.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Information

This entry was posted on 26/01/2016 by and tagged , , , , , .